1 aprilie 2013

Femeia care e mai tare decât Udrea



O femeie reuşeşte să distrugă o construcţie politică monolit, care a reuşit cele mai bune performanţe electorale postdecembriste. Victor Ponta pare să fie partenerul care cedează. Nu amazoanei Elena Udrea, nici reformistei cu accente inchizitoriale Monica Macovei, ci obscurei Laura Codruţa Kovesi, fostul procuror general al României. Privită ca un stâlp de nădejde al regimului Băsescu, Kovesi ar putea fi înlocuitorul lui Daniel Morar la şefia DNA, graţie înţelegerii dintre preşedintele Traian Băsescu şi ministrul intermiar de la Justiţie, Victor Ponta. „Eu pe Kovesi n-o pun vicepreşedinte la PSD. PNL a luat oameni mai apropiaţi de Băsescu decât doamna Kovesi”, a spus Ponta.

Dacă facem recurs la istorie, Uniunea Social Liberală s-a constituit ca alternativă nu la guvernarea PDL, ci mai degrabă la Traian Băsescu. PSD şi PNL şi-au unit forţele pentru a-l înfrânge politic pe cel care părea de neînvins. Şi au făcut-o. În iulie 2012, peste 7 milioane de români au votat pentru demiterea preşedintelui suspendat. Şi nu e o cifră oarecare. Asemenea majoritate se mai înregistra pe la începutul anilor 90, când Ion Iliescu şi FSN obţineau aşa scoruri. Nu a fost demis din lipsă de cvorum. Dar semnalul a fot unul fără precedent: un preşedinte lipsit de legitimitate.
Alegerile locale au fost câştigate la pas, 88 % din şefia consiliilor judeţene, adică 36 din 41, şi aproape 50 la sută din mandatele de primari, fără a mai pune la socoteală că în anumite localităţi PSD şi PNL s-au impus individual, nu sub sigla alianţei. Alegerile parlamentare au consfinţit o victorie absolută. 60 %  din voturi, aproximativ două treimi din mandate, o majoritate parlamentară calificată care îi permite să modifice orice: să schimbe Constituţia, să facă regionalizarea, dar mai ales să GUVERNEZE. Un imperativ pe care şi cei de la USL îl fac uitat, aşa cum se întâmplă de 23 de ani încoace.

E drept. Precedentele politice nu au reuşit să dezvolte proiecte pe termen lung, că vorbim de CDR, că discutăm de Alianţa DA. Dar nicio alianţă postdecembristă nu a reuşit să câştige în asemenea manieră. Să nu uităm, în 1996 CDR câştiga alegerile cu 30,7 % din voturi. Un CDR dominat de PNŢCD, urmat de PNL şi PNL-CD. Pentru a guverna, a fost necesară alianţa convenţiei cu USD (o alianţă de stânga formată din PD şi PSDR) şi nu în ultimul rând cu UDMR. Aşadar un amalgam neuniform de partide şi partiduleţe care au dus invariabil la prăbuşirea acestei construcţii şi desfiinţarea CDR în 2000. În 2004, Alianţa DA avea nevoie de majoritate ca să guverneze. Şi au apelat din nou la veşnica curtezană, uniunea lui Marko Bela, şi la „soluţia imorală” a lui Dan Voiculescu. Rezultatul îl ştim. Au sucombat imediat după formare şi au coabitat neprietenos până în aprilie 2007.

Impresia e că în România ţintele politice majore nu au viaţă lungă. USL e proiectat până la alegerile locale din 2016, inclusiv. Aşa că ar trebui să meargă împreună şi la prezidenţiale. Mai crede cineva că se va întâmpla asta? Crin Antonescu joacă în continuare rolul adversarului neobosit a şefului de la Cotroceni, încercând să menţină captiv electoratul care l-a sancţionat fără echivoc la referendumul de anul trecut. Asta cu toate riscurile criticilor care pot veni din cancelariile occidentale.

De cealaltă parte, Victor Ponta a lăsat impresia că e dispus să-şi tempereze orgoliul în relaţia cu şeful statului, că e aplicat pe guvernare şi că oferă garanţii liderilor UE cu privire la stabilitatea politică din România, hotărât să ia o decizie în cazul „crizei” de succesiune de la şefia celor două principale parchete. Asta nu-l scapă pe premier de o a doua replică în oglindă: că vrea să joace rolul lui Traian Băsescu, să se bazeze pe o structură de procurori, servicii secrete, periclitând astfel unitatea alianţei politice. În lumina ultimului scenariu, câţi dintre membrii PSD sunt dispuşi să accepte periculosul joc al lui Victor Ponta? Mentorul său, Adrian Năstsae, proaspăt eliberat condiţionat subscrie acţiunii „micului Titulescu”?