O femeie reuşeşte să distrugă o construcţie politică monolit, care a reuşit
cele mai bune performanţe electorale postdecembriste. Victor Ponta pare să fie
partenerul care cedează. Nu amazoanei Elena Udrea, nici reformistei cu accente
inchizitoriale Monica Macovei, ci obscurei Laura Codruţa Kovesi, fostul
procuror general al României. Privită ca un stâlp de nădejde al regimului
Băsescu, Kovesi ar putea fi înlocuitorul lui Daniel Morar la şefia DNA, graţie
înţelegerii dintre preşedintele Traian Băsescu şi ministrul intermiar de la Justiţie, Victor Ponta.
„Eu pe Kovesi n-o pun vicepreşedinte la PSD. PNL a luat oameni mai apropiaţi de Băsescu
decât doamna Kovesi”, a spus Ponta.
Dacă facem recurs la istorie, Uniunea Social Liberală s-a constituit ca
alternativă nu la guvernarea PDL, ci mai degrabă la Traian Băsescu.
PSD şi PNL şi-au unit forţele pentru a-l înfrânge politic pe cel care părea de
neînvins. Şi au făcut-o. În iulie 2012, peste 7 milioane de români au votat
pentru demiterea preşedintelui suspendat. Şi nu e o cifră oarecare. Asemenea
majoritate se mai înregistra pe la începutul anilor 90, când Ion Iliescu şi FSN
obţineau aşa scoruri. Nu a fost demis din lipsă de cvorum. Dar semnalul a fot
unul fără precedent: un preşedinte lipsit de legitimitate.
Alegerile locale au fost câştigate la pas, 88 % din şefia consiliilor
judeţene, adică 36 din 41, şi aproape 50 la sută din mandatele de primari, fără
a mai pune la socoteală că în anumite localităţi PSD şi PNL s-au impus
individual, nu sub sigla alianţei. Alegerile parlamentare au consfinţit o
victorie absolută. 60 % din voturi,
aproximativ două treimi din mandate, o majoritate parlamentară calificată care
îi permite să modifice orice: să schimbe Constituţia, să facă regionalizarea,
dar mai ales să GUVERNEZE. Un imperativ pe care şi cei de la USL îl fac uitat, aşa cum se
întâmplă de 23 de ani încoace.
E drept. Precedentele politice nu au reuşit să dezvolte proiecte pe termen
lung, că vorbim de CDR, că discutăm de Alianţa DA. Dar nicio alianţă
postdecembristă nu a reuşit să câştige în asemenea manieră. Să nu uităm, în
1996 CDR câştiga alegerile cu 30,7 % din voturi. Un CDR dominat de PNŢCD, urmat
de PNL şi PNL-CD. Pentru a guverna, a fost necesară alianţa convenţiei cu USD
(o alianţă de stânga formată din PD şi PSDR) şi nu în ultimul rând cu UDMR.
Aşadar un amalgam neuniform de partide şi partiduleţe care au dus invariabil la
prăbuşirea acestei construcţii şi desfiinţarea CDR în 2000. În 2004, Alianţa DA
avea nevoie de majoritate ca să guverneze. Şi au apelat din nou la veşnica curtezană,
uniunea lui Marko Bela, şi la „soluţia imorală” a lui Dan Voiculescu.
Rezultatul îl ştim. Au sucombat imediat după formare şi au coabitat neprietenos
până în aprilie 2007.
Impresia e că în România ţintele politice majore nu au viaţă lungă. USL e
proiectat până la alegerile locale din 2016, inclusiv. Aşa că ar trebui să
meargă împreună şi la prezidenţiale. Mai crede cineva că se va întâmpla asta? Crin
Antonescu joacă în continuare rolul adversarului neobosit a şefului de la Cotroceni, încercând să
menţină captiv electoratul care l-a sancţionat fără echivoc la referendumul de
anul trecut. Asta cu toate riscurile criticilor care pot veni din cancelariile
occidentale.
De cealaltă parte, Victor Ponta a lăsat impresia că e dispus să-şi
tempereze orgoliul în relaţia cu şeful statului, că e aplicat pe guvernare şi
că oferă garanţii liderilor UE cu privire la stabilitatea politică din România,
hotărât să ia o decizie în cazul „crizei” de succesiune de la şefia celor două
principale parchete. Asta nu-l scapă pe premier de o a doua replică în oglindă:
că vrea să joace rolul lui Traian Băsescu, să se bazeze pe o structură de
procurori, servicii secrete, periclitând astfel unitatea alianţei politice. În
lumina ultimului scenariu, câţi dintre membrii PSD sunt dispuşi să accepte
periculosul joc al lui Victor Ponta? Mentorul său, Adrian Năstsae, proaspăt
eliberat condiţionat subscrie acţiunii „micului Titulescu”?
