13 decembrie 2012

Cătăniciu se dezice de Nicoară!

Alegerile recent încheiate creează noi tensiuni. Câştigătorul net al parlamentarelor din Cluj pare a fi PNL, care a obţinut 5 mandate: 1 de senator şi 4 de deputaţi. În ciuda acestei linişti aparente, liberalii nu sunt mulţumiţi. Trebuie să tranşeze odată situaţia din interiorul organizaţiei judeţene, deşi nu cred că vor reuşi. La Realitatea TV Cluj, deputatul ales în colegiul 2, Steluţa Cătăniciu a ţinut să precizeze că nu este omul nimănui şi cu atât mai mai puţin nu e omul lui Nicoară. Cătăniciu a acuzat conducerea liberalilor clujeni afirmând că "timp de doi ani şi jumătate organizaţia municipală nu a făcut niciun fel de opoziţie la PDL", referindu-se astfel la cei care au condus mai mult interimar PNL Cluj-Napoca în ultimii ani şi desigur la liderul judeţean care a întreţinut această stare de fapt.
Mai mult, Cătăniciu a ţinut să sublinieze că Horea Uioreanu şi-a făcut treaba pe colegiul său de parlamentar din Gherla şi astfel nu poate fi inclus în lista celor care ar trebui traşi la răspundere. Surprinzătoare declaraţia, ştiut fiind că fostul lider al consilierilor locali ai PNL era considerat un apropiat a lui Nicoară.
Se ascut săbiile în PNL Cluj. Steluţa Cătăniciu a repurtat de departe o victorie simbolică, l-a bătut pe şeful PDL Cluj, într-un colegiu de care au fugit mai toţi "vitejii" liberali. Ascendentul e mare, lumea e, în general, de partea învingătorului, ca să nu mai vorbim de sprijinul direct pe care îl are de la cele mai importante femei din PNL: şefa organizaţiei de femei, deputatul Lucia Varga şi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
Aşa că e de aşteptat, ca taberele să se regrupeze şi să le vedem gata de bătălie în momentul în care se vor face alegeri pe municipiu. Nicoară va pierde dacă va susţine un alt competitor decât pe Steluţa Cătăniciu, pentru că invariabil, aceasta se va alia cu şeful CJ şi atunci să vezi distracţie.
Nu e de scos din ecuaţie marele perdant al acestor alegeri, deşi nu a candidat, Mihai Szeplekan. Controlează o bună parte din filialele liberale din judeţ şi cere acum satisfacţie de la centru, de la Crin Antonescu, la care spune că va merge săptămâna viitoare. Va fi decisiv, dacă se va alia cu vreuna dintre tabere. Şi uite aşa PNL Cluj se vulnerabilizează în faţa partenerilor din PSD. Pe termen lung, va conta!

UPDATE

De puţin timp, am fost sunat de deputatul Steluţa Cătăniciu, care a ţinut să facă o corecţie la cele scrise de mine mai sus: "Rămân acelaşi om independent, dedicat partidului, iar respectul meu pentru Marius Nicoară este acelaşi si nu ma dezic niciun moment de Marius Nicoara, apreciind tot ce a făcut el pentru Partidul Naţional Liberal în Cluj", a declarat vicepreşedintele liberalilor. Mai mult, Steluţa Cătăniciu spune că nu se pune problema unei lupte interne în partid şi a unor tabere.

Niciun comentariu: