8 noiembrie 2012

Din culise. Cine va fi premier?

Întrebarea se referă, desigur, la perioada de după 9 decembrie, adică după alegerile generale. S-a speculat foarte mult pe această temă, mai cu seamă după ce preşedintele Băsescu nu numai că a lăsat să se înţeleagă dar a spus şi răspicat că nu îl va mai nominaliza pe Victor Ponta. Acum că s-o răzgândi în stilu-i caracteristic, nu ar mai mira pe nimeni. Dacă USL câştişă, şeful PSD e  cea mai probabilă variantă a uniunii.
De cealaltă parte, Vasile Blaga spune că Adriean Videanu ar fi una din opţiunile ARD. Cred că e mult mai bun decât MRU, dar având în vedere imaginea publică a fostului primar general al capitalei din perioada 2005-2008, nominalizarea lui pare mai mult o glumă.
La sugestia colegului şi prietenului meu Ionel Lespuc, am decis să adresez invitaţilor din emisiune, o întrebare în afara interviului televizat, un soi de întrebare din culise. Cum la Clujul în Realitate a venit şi fostul ministru de Interne din 90, Doru Viorel Ursu, l-am întrebat pe cine vede premier din 9 decembrie încolo. Răspunsul a fost prompt: "Geoană sau Tăriceanu". Foarte important, Ursu, unul din fondatorii PD, alături de Roman şi Băsescu, a precizat că oricare din cei doi va fi prim-ministru cu majoritate USL. Adică, parlamentarii PSD, PNL, PC şi UNPR, nu vor refuza o astfel de nominalizare făcută de preşedinte. De ce? Nu vor vrea  anticipate şi bătaie de cap. După ce vor fi deja aleşi, aflându-se la guvernare, deci cu sacii în căruţă, (după ce au dat poate o căruţă de bani în campanie) nu vor renunţa la fotoliul călduţ din Parlament.
Tema rămâne, în schimb, deschisă. Cred că e posibil orice.
Poate un nou premier de la Cluj?

Niciun comentariu: