28 noiembrie 2012

Alegerile intoleranţei religioase

Din 90 încoace, majoritatea candidaţilor implicaţi în alegeri recurg şi la anticampanie, punerea într-o lumină defavorabilă a contracandidatului. Se fabrică tot soiul de acuze în încercarea de a demola imaginea adversarului. În principiu, cred că nu e nimic nou sub soare. În război, e permis orice. Dar nu cred că şi într-unul politic.
Asta pentru că atacul lansat de unii candidaţi, şi nu e doar de acum din 2012, face referire la confesiunea religioasă a cuiva. Este absolut jenant cum înţeleg unii să respecte libertatea de credinţă şi de asociere a semenilor lor. Mi se pare o idioţenie fără margini să foloseşti în campanie referiri de genul că adversarul tău e pocăit. Nu credeam că mai pot apărea în piaţa publică asemenea jigniri de joasă speţă şi discriminare. Clujul este prin excelenţă un centru religios şi majoritatea politicienilor pozează în ce mari creştini şi iubitori de semeni sunt. Nu ştiu de ce mai mergeţi la Biserică şi de ce mai faceţi uz de expresii religioase. Sună aşa fals din gura voastră. Eu ştiam că religia lui Iisus este religia iubirii.
Îmi aduc aminte de momentul în care Traian Băsescu, întrebat ce lucru bun a făcut, spunea că a încreştinat un musulman. O jignire la adresa unei întregi comunităţi, o demonstraţie de intoleranţă religioasă, de care preşedintele ori nu a fost conştient ori nu i-a păsat.
În trecut, s-au mai dus războaie în numele "urii" religioase. Astăzi se duce un război politic în aceeaşi direcţie. Renunţaţi, fraţilor, la asemenea aprecieri, indiferent de partidul din care faceţi parte. Suntem în 2012!

Un comentariu:

Serafim spunea...

Religia nu e un sistem filozofic sau politic în care să poți spune: aleg asta sau asta.

Nu mi se pare deloc intolerantă declarația lui Băsescu. Orice religie, în momentul în care o iei în serios îți transmite ideea că dumnezeul ei e singurul și singurul adevărat. Atunci îi privești pe cei de alte religii cu un fel de milă pentru faptul că cred într-o utopie.

Mi se pare firească declarația lui. Și pe mine, dacă mă întrebi, tot așa aș răspunde. Consider că e o faptă bună încreștinarea unui musulman. Înseamnă că l-am adus la Dumnezeul cel adevărat, deci i-am făcut un bine. Ce ar fi rău în asta? În situația inversă, crede-mă, islamistul ar spune la fel. Așa e normal.

Din prea multă toleranță putem da în sincretism.