21 septembrie 2012

Populism fără motor!


Populismul n-o murit, doar o ţîr s-o “mobilit”. E doar un episod din seria vatmanul, omul care pune peştii în lac sau administratorul care îşi rade mustaţa. Cu ocazia săptămânei mobilităţii, mai marele urbei şi a judeţului au descoperit subit însemnătatea şi avantajele remarcabile ale mersului pe jos sau cu bicicleta. Primarul Emil Boc a luat-o frumuşel la picior de acasă până la serviciu. Echipat doar cu-o umbrelă, edilul şef a vrut probabil să facă o baie de mulţime. Ar fi reuşit altfel: să nu fi purtat umbrela.
De cealaltă parte, Horea Uioreanu ne-a arătat că nu are doar undiţă ci este fericitul posesor al unei biciclete. Îmbrăcat cu fâş şi şapcă, preşedintele Consiliului Judeţean a venit curajos la muncă cu biţa.
Nimic senzaţional în gestul celor doi. Excelent exemplu. Pledez decis şi fără echivoc pentru mişcare. Doar că nu am înţeles efortul celor doi politicieni de a fi mediatizaţi excesiv, consumul de resurse pe care birourile de presă ale celor două instituţii le-au alocat pentru a informa jurnaliştii de curajul fără limite al celor doi suporteri neîntrecuţi ai mobilităţii: Milu şi Horică.
E curios dacă înapoi, la deal, s-or mai duce la fel: unul la pas şi altul pedalând. În rest ne-am convins: din nou populismul a învins!

Niciun comentariu: