14 iunie 2012

Cum aleg clujenii la munte!



În 10 iunie, ziua alegerilor locale, am urcat la Băişoara. Am vrut să vedem cum e ziua votului în Apuseni. O vreme absolut superbă , un soare dogoritor, care la orele amiezii ţinea în amorţire o aşezare pentru care nu se întâmpla nimic special. Era duminică, ziua în care, orice om merge împăcat la Biserică, departe de grijile unei săptămâni pe care au lăsat-o în urmă. O linişte tulburătoare pentru noi, care lăsasem în urmă agitaţia unui oraş ce trăia în acele ore sub impresia unei lupte politice decisive.
Nici la Băişoara nu am scăpat cu totul de campanie. La vedrea maşinii Realităţii, ne-au înconjurat rapid câţiva candidaţi la primărie şi consiliul local, curioşi ce facem acolo, exact în ziua alegerilor,  pe cine încercăm să ajutăm. De cine am fost trimişi? Suspiciunea familiară luptei din campanie era prezentă chiar şi într-o comunitate mică de la poalele Apusenilor. Un semn foarte clar: lupta politică e aceeaşi peste tot.
Am ales să vorbim cu oamenii simpli din sat. Ne-au primit în casă Petru şi Iuliana Ghib, doi octogenari, născuţi şi crescuţi în Băişoara. Vizibil emoţionaţi la vederea camerei de filmat, oamenii s-au scuzat că nu au „condiţii ca la oraş, pentru că au muncit o viaţă să îşi ajute copiii, care acum or ajuns cu toţii bine”, dar cu toate astea ospitalitatea românească e la loc de cinste, oamenii, din puţinul lor, ne-au îmbiat să servim ceva. Am ales un pahar cu apă rece de izvor. În schimb am fost curioşi să vedem ograda familiei Ghib, o mică gospodărie, în care se putea observa truda şi dăruirea unei familii de ţărani, al cărei unic scop în viaţă a fost să îşi vadă copiii mari. Amintirile doamnei Iuliana poartă cu ele istoria familiei: „în anii tinereţii ţeseam ore întregi, că puteam acoperi o uliţă întreagă cu cergile mele. Am fost săraci şi-o fost musai să muncim. Am crescut trei copiii. Doi sunt aici în Băişoara şi unul la Cluj”.
Apoi ne-am aşezat liniştiţi la o poveste despre.....alegeri. Mai cu seamă că vorbeam cu doi cetăţeni cu atitudine civică: votaseră, imediat ce au ieşit de la slujbă. Ce aţi face dacă aţi fi primar, i-am întrebat? Mai îndrăzneaţă, femeia a spus că „ar munci ca şi până acum , pentru că asta a făcut o viaţă şi asta crede că trebuie să facă orice primar”, în vreme ce soţul ei ne-a mărturisit că „ar cere înţelepciune la fel ca Solomon, că altfel nu poţi răzbi în lumea asta” . „Dar domnule dragă, noi suntem mici, alţii trebuie să fie acolo sus”, a adăugat cu modestie doamna Iuliana. „Noi ne mulţumim să vedem că lucrurile merg bine, nu vrem lucruri imposibile, că doar suntem oameni cu toţii”, ne-au mărturisit cei doi.
Am fost curios să văd cum vede lumea de la sat, paralela între perioada „comunistă” şi epoca postdecembristă, dacă priveşte cu ochi nostalgici o lume pe care mulţi dintre români pare să o invoce. Răspunsul a venit ferm de la amândoi: „Apoi nu încape vorbă că-i mai bine acum”. Singurul regret pare să fie anii pierduţi ai tinereţii. Acum la 85 de ani, Petru Ghib că nu mai poate juca la fel ca acum câţiva ani, „că tăt satu ştia cum joacă Petru a lu Şofron”.
Cel mai mult m-a impresionat, în simplitatea şi cuminţenia lor, optimismul debordant al unor oameni cu încredere care privesc spre viitor. Deşi ajunşi la apusul vieţii, bărbatul ne mărturisea că lucrează să îşi termine baia şi speră să mai strângă „ceva bănuţi” să mai facă îmbunătăţiri la casă.
Mi-au părut mai tineri decât majoritatea tinerilor. Iar la final, bărbatul ne-a spus atât: „Să fiţi veseli!”. Un exerciţiu ce pare totuşi complicat!

Niciun comentariu: