25 august 2011

"Jucatorul de sah"

Intru rar pe blog, cand o fac sper ca si las un mesaj interesant! Luni ma intorceam de la Baia Mare, dupa un periplu de 2 zile, cu o oprire si intr-o localitate din jdetul vecin Satu Mare. Pe drum, colegul meu Flo mi-a recitat cateva versuri dintr-o poezie absolut superba.
Mi-a placut si am cautat-o. Iat-o:

Mi s-a spus c-ai murit, iubito, mi s-a şoptit. Nu ştiu, poate un prieten, ori poate-un străin care privea la jocul nostru alaltăseară. Mi-a şoptit aceste cuvinte privindu-mă-n ochi. Era un timp când ne-ntâlneam în fiecare seară, ploaia de pe pălărie picura pe umărul tău, iar dimineaţa, umbra inimii tale cădea asupră-mi ca o frunză de aur pe spatele lui Siegfried. Era un timp când tu erai singura mea rană. De-atunci am purtat multe lupte, m-am vindecat, iar astăzi nu mai păstrez decât cicatricele zvântate din care sângele nu mai musteşte…

Mi s-a spus c-ai murit, iubito, mi s-a şoptit grav. Poate oamenii s-au mirat foarte când am răspuns: -Atât de curând?… şi-am continuat să fumez deasupra unei partide pierdute de şah.

Dacă stau să mă gândesc, toate mi se par la fel de misterioase, la fel de fatale, totul e numai o trecere de pe alb pe negru, cu regina sau cu nebunii de abanos. Mai demult aveam idei bizare despre moarte şi de câte ori trecea un mort, mă descopeream… Astăzi nu, astăzi nu mai pot gândi decât la slăbiciunile mele zilnice… Şi totuşi tu erai regina, tu stăpâneai. Acuma, de câte ori mut o figură, mă uit să văd dacă urma ei a rămas întipărită aievea, sau dacă din toate nu rămâne decât jocul.

Nu te supăra, iubito, pentru că am să-ţi vorbesc… aşa cum obişnuiam mai demult, la ureche. Ştii…- oricât mi-ar veni de greu, e aşa… Sunt îndrăgostit de-o fată care-ţi seamănă. Nu te supăra, e adevărat că sunt cam bătrân, e adevărat că e un păcat… dar tu ştii că, dacă aşezi lucrurile din nou jocul al doi-lea, îţi este poate mai preţios decât primul…

Da, mi s-a spus c-ai murit, mi s-a şoptit grav. Poate oamenii s-au mirat că n-am plâns. Astăzi însă, nu mai sunt ca Siegfried, astăzi nu mai cred în poveştile de altă dată. Cu toate astea, dacă n-ar fi fumul de aici, poate nu li s-ar părea că visez, poate atunci ar vedea că ochii mei stăruie cu tristeţe asupra reginei pe care am pierdut-o. Oamenii însă nu văd prin fum. Numai tu, de acolo de unde eşti, împrăştie-l cu mâna, seara, când mă plimb cu fetiţa aceea… care seamănă cu tine, care nu ştie nimic…

de Ştefan Augustin Doinaş

Niciun comentariu: