31 august 2011

Poveştile de altădat.....

Vă mai amintiţi cărţile de poveşti de altădată? Sunt acele volume cu povestiri pe care le citeam cu o bucurie senină în lungile seri de iarnă, la lumina palidă a unui beculeţ improvizat de la o baterie de maşină, pentru că pe atunci, curentul electric îl primeam cu porţia. Era iarnă şi joaca se termina mai devreme. Aşa că mă îndeletniceam cu lectura (abia învăţasem să citesc) la "Aventurile lui Habarnam", excelenta carte pentru copii (dar şi pentru copiii mari) a lui Nikolai Nosov, "Furnica şi porumbiţa", scrisă de Lev Tolstoi sau basmele lui Petre Ispirescu. Erau preferatele mele.
Şi ca să vă împrospătez amintirile, "Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte începe aşa:
"A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti; De când se scria musca pe perete. Mai mincinos cine nu crede."

27 august 2011

Pentru ca e sambata....

Sambata e cea mai relaxata zi. Te trezesti cand ai chef si te bucuri de o dimineata insorita savurand cafeaua fierbinte. Deobicei, pentru ca astazi mi se pare ca am tot timpul din lume, ies la chioscul de langa bloc de unde imi iau cateva ziare si incep sa le rasfoiesc! Nu e placere mai mare decat sa citesti ziarul tiparit, iti creaza o stare absolut speciala!
Cautand in bibliotca, am gasit o brosura cu poezii de Minulescu, poezii pe care le citeam in gimnaziu. Si pentru ca m-a cuprins nostalgia acelor vremuri, sunt mai bine de 15 ani de atunci, am ales o poezie care imi placea mult.

Ion Minulescu - Sunt un pacatos, parinte
La parintele Vintila
Vine Arvinte, cam sfios
Si se roaga: - Fie-ti mila
De un suflet pacatos!


Chiar în saptamâna mare
Când tot omul e smerit
Si posteste cu-ndurare,
Uite, am pacatuit!


- Ai furat? întreaba popa
- Nu, prea sfinte! Fara vrere
M-am dat raului si hopa
În gradina c'o muiere!


- Vai de mine, vai de mine...
Greu pacat ai savârsit...
Însa daca-mi spui cu cine,
Poate vei fi mântuit.


- Nu pot, a raspuns Arvinte
Sa-mi fac chinul si mai greu
Nu pot s-o divulg Parinte
Ca ma bate Dumnezeu!


... Era'nalta si frumoasa,
Parul blond si ochi de jar,
Gura dulce, voluptoasa,
Dintii de margaritar...


- Nu cumva ai fost cu Tanti
Din Smârdan, de peste drum?
- Nu pot s-o divulg ca Domnul
Ma trazneste chiar acum!


... Si-avea flori la cingatoare,
Trup de crin îmbobocit,
Mijlocel de fata mare,
Numai buna de iubit...


- Poate-ai fost cu Mita Creata
Cea usoara ca un fulg?
- Cere-mi tot, ba chiar si viata,
Însa nu pot s-o divulg!


... Durdulie, 'mbujorata,
Numai cântec, numai joc,
Când te-a strâns în brate-odata,
Ai simtit în vine foc!


- Mai Arvinte-ai fost cu Leana
Care sade pe Neptun?
- Oh! Degeaba-mi zgândari rana,
Fiindca tot nu pot sa spun!


... O comoara tainuita,
Fruct în dragoste scaldat,
Toata plina de ispita,
Toata plina de pacat!


- Bine, du-te, mediteaza,
Si vii mâine mai dispus,
Domnul sa te aibe-n paza!
- Sarut dreapta! Si s-a dus.


Ajungând în colt, ca vântu'
S-a-ntâlnit cu Calistrat
Care ntreaba: - Ei, Prea Sfântul
De pacat te-a dezlegat?


- Înca nu, raspunse Arvinte
Foarte vesel si vioi,
Dar aflai de la Parinte
Înca trei adrese noi!

25 august 2011

"Jucatorul de sah"

Intru rar pe blog, cand o fac sper ca si las un mesaj interesant! Luni ma intorceam de la Baia Mare, dupa un periplu de 2 zile, cu o oprire si intr-o localitate din jdetul vecin Satu Mare. Pe drum, colegul meu Flo mi-a recitat cateva versuri dintr-o poezie absolut superba.
Mi-a placut si am cautat-o. Iat-o:

Mi s-a spus c-ai murit, iubito, mi s-a şoptit. Nu ştiu, poate un prieten, ori poate-un străin care privea la jocul nostru alaltăseară. Mi-a şoptit aceste cuvinte privindu-mă-n ochi. Era un timp când ne-ntâlneam în fiecare seară, ploaia de pe pălărie picura pe umărul tău, iar dimineaţa, umbra inimii tale cădea asupră-mi ca o frunză de aur pe spatele lui Siegfried. Era un timp când tu erai singura mea rană. De-atunci am purtat multe lupte, m-am vindecat, iar astăzi nu mai păstrez decât cicatricele zvântate din care sângele nu mai musteşte…

Mi s-a spus c-ai murit, iubito, mi s-a şoptit grav. Poate oamenii s-au mirat foarte când am răspuns: -Atât de curând?… şi-am continuat să fumez deasupra unei partide pierdute de şah.

Dacă stau să mă gândesc, toate mi se par la fel de misterioase, la fel de fatale, totul e numai o trecere de pe alb pe negru, cu regina sau cu nebunii de abanos. Mai demult aveam idei bizare despre moarte şi de câte ori trecea un mort, mă descopeream… Astăzi nu, astăzi nu mai pot gândi decât la slăbiciunile mele zilnice… Şi totuşi tu erai regina, tu stăpâneai. Acuma, de câte ori mut o figură, mă uit să văd dacă urma ei a rămas întipărită aievea, sau dacă din toate nu rămâne decât jocul.

Nu te supăra, iubito, pentru că am să-ţi vorbesc… aşa cum obişnuiam mai demult, la ureche. Ştii…- oricât mi-ar veni de greu, e aşa… Sunt îndrăgostit de-o fată care-ţi seamănă. Nu te supăra, e adevărat că sunt cam bătrân, e adevărat că e un păcat… dar tu ştii că, dacă aşezi lucrurile din nou jocul al doi-lea, îţi este poate mai preţios decât primul…

Da, mi s-a spus c-ai murit, mi s-a şoptit grav. Poate oamenii s-au mirat că n-am plâns. Astăzi însă, nu mai sunt ca Siegfried, astăzi nu mai cred în poveştile de altă dată. Cu toate astea, dacă n-ar fi fumul de aici, poate nu li s-ar părea că visez, poate atunci ar vedea că ochii mei stăruie cu tristeţe asupra reginei pe care am pierdut-o. Oamenii însă nu văd prin fum. Numai tu, de acolo de unde eşti, împrăştie-l cu mâna, seara, când mă plimb cu fetiţa aceea… care seamănă cu tine, care nu ştie nimic…

de Ştefan Augustin Doinaş