7 septembrie 2010

Îl susţin pe Răzvan!

Îl susţin pe Răzvan să plece!
Răzvan, ştiu că vrei binele echipei naţionale pe care tu atât de modest o antrenezi. Ştiu că vrei să o califici la europene, nu am nicio îndoială. Doar că nu cred că eşti în stare. Vorba unui proverb latin: Non omnia possumus omnes, adică nu toţi putem toate.
Ştiu că ai luat cupa României cu Rapid, ştiu că ai jucat în sferturile cupei UEFA cu aceeaşi echipă. E foarte important acest aspect, dar nu suficient. Pe suporterii naţionalei nu-i încălzeşte cu nimic. Şi pentru că şi eu fac parte dintre cei 22 de milioane de selecţioneri iritanţi, sau pur şi simplu sunt unul din aceia care la meciuri strigă Hai România!, care se bucură la golurile naţionalei, care plânge când ratăm calificări şi care aplaudă din toată inima jucătorii, când mor pe teren, la figurat, ..............cred că trebuie să te retragi ca să mai avem o şansă.
Ar fi cel mai inteligent gest al carierei tale de până acum. Şi cel mai demn. Scriu aceste lucruri mânios după ce tu ai declarat că noi nu am fost niciodată o echipă mare. Sunt două ipoteze de lucru cu privire la năucitoarea ta afirmaţie. Fie nu cunoşti istoria, chiar recentă, a naţionalei, şi e rău. Înseamnă că eşti un ignorant, ceea ce ţine de apanajul mediocrităţii. Fie suferi de amnezie cruntă. Şi atunci nu e vina ta. În condiţiile astea, ţin doar să-ţi reamintesc că noi am avut campanii de calificare în care nu am pierdut niciun meci. Ne calificam doar de pe primul loc. Şi nu am avut adversari facili, ca acum. În 1994, eram pe locul 5 în lume. La mondialul american, eliminasem în optimi vicecampioana lumii la acea vreme Argentina, iar în grupe am bătut gazda competiţiei SUA şi favorita acelor mondiale, Columbia. În 1998 şi 2000, am bătut ţara care a inventat fotbalul, Anglia. După 2000, am mai reuşit o calificare, unde, la europenele din 2008, am fost egalii campionilor mondiali în exerciţiu, italienii. Iar în ultimii am mai învins Olanda, Cehia, Finlanda şi într-un meci amical acasă la ei, am bătut campioana Europei şi a lumii de acum, Spania.
Răzvane, nu suntem, deloc, o echipă mică. Deocamdată, eşti tu prea mic pentru naţională. Ca să fiu elegant. În plus, nu poţi gestiona o relaţie cu jucători importanţi ai echipei. Mă refer la Mutu. Dincolo de păcatele condamnabile ale lui, Mutu rămâne cel mai bun jucător de la Hagi încoace. Dacă eşti sincer şi nu ai avut probleme cu vederea, i-ai văzut talentul atât la Verona, la Parma, Chelsea ( în prima parte ), Juventus sau mai cu seamă la Fiorentina.
Răzvane, lasă acum naţionala, că poate atunci reuşim să ne calificăm. Fă un gest demn ca să poţi reveni, cândva, fără resentimente, selecţionerul unei echipe mari, naţionala de fotbal a României.

1 septembrie 2010

Despre Roşia Montană


Am revenit cu dorinţa fermă de a scrie cât mai des pe blog. Subiectul de astăzi e unul stereotipic pentru mulţi, Roşia Montană. Ce aş mai avea de scris sau de spus când a curs atâta cerneală şi bandă de film pe acest caz? Aş vrea să fac punctual câteva comentarii după ce duminică am mai urcat odată în Apuseni, fiind prezent la Ziua Minerului, în amintita localitate.
La faţa locului, am aflat un lucru. Lumea, localnicii, nu mai au răbdare. S-au săturat că în ultimii 13 ani, urbea lor, a devenit un teritoriu de confruntare între diverse tabere, între cei care susţin şi cei care se opun. S-au săturat să mai fie filmaţi, interogaţi, să se mai calce cu picioarele în intimitatea lor. Vor să fie lăsaţi în pace. Nimic mai mult. Şi pentru că şi eu mi-am permis să-i mai întreb pe unii dacă mai vor minerit, am aflat un adevăr tulburător, acela că ei vor doar ca guvernanţii să ia odată o decizie, indiferent care.
Mă întreb şi eu, de ce nu se pronunţă, odată, statul? De ce nu dă o hotărâre? De ce mai tergiversează? Lămuriţi, domnilor, lucrurile. Aş vrea doar să îmi exprim totala mea echidistanţă în acest caz. Până nu demult, am crezut cu tărie că acest proiect nu trebuie, în ruptul capului, să se realizeze. Astăzi mă enervează teribil, vorba unui coleg, partizanatul absolut cretin, de a fi de o parte sau de alta a baricadei. Aşa că domnilor guvernanţi nu mai amânaţi luarea deciziei. Pronunţa-ţi-vă. Ar fi în interesul oamenilor de acolo.
Cât priveşte sărbătoarea la care am fost, Primăria cu sprijinul larg al investitorului ce vrea să facă exploatarea a realizat a doua ediţie a unui festival care a adunat vreo două mii de oameni. Cam puţin la cât s-a investit pentru un astfel de moment. Iar organizarea a lăsat mult de dorit. Am fost interesat să văd ce tradiţii miniere ne vor fi făcute cunoscute, mai cu seamă că spectacolul a debutat cu o paradă a unor grupuri etnofolclorice din localităţi cu profil minier din judeţele Alba, Bihor şi Cluj. Mare mi-a fost uimirea să văd un amalgam de obiceiuri şi jocuri tradiţionale intercalate cu momente şi interpretări de muzică uşoară, o lălăială perfectă pentru o ieşire pe malul Arieşului, dar nu la o sărbătoare pentru care aloci fonduri serioase. Un kitsch......
Totuşi, menţionez un moment interesant: lupta dintre daci şi romani realizată de Asociaţia Terra Dacica Aeterna din Cluj-Napoca.
Şi totuşi, prea puţin........................